Cât speră să obțină statul prin vânzarea a 10% din Nuclearelectrica

Cât speră să obțină statul prin vânzarea a 10% din Nuclearelectrica
Publicat: 19/06/2013, 16:07
Actualizat: 03/07/2013, 20:52

Guvernul speră să obțină 300-350 milioane lei prin oferta de vânzare pe bursă a 10% din acțiunile deținute de stat la Nuclearelectrica, o tranșă reprezentând 85% din aceste titluri urmând să fie alocată investitorilor instituționali, a anunțat ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță.

„Sperăm să obținem 300-350 milioane lei, cam asta ar putea să fie maximul posibil”, a spus Niță.

Numărul total de acțiuni oferite este de 25.368.236 titluri.

„85% din acțiuni vor fi oferite investitorilor instituționali, iar diferența la investitorii de retail, în două tranșe, respectiv subscrieri mici care au valoare maximă până la 15.000 de acțiuni și 5% cei care vor cumpăra peste 15.000 de acțiuni. Noi am dori o subscriere cât mai mare, mizăm la investitorii instituționali să fie în jur de 150% sau peste, și în funcție de asta sperăm să obținem un preț cât mai bun. Eu aș vrea să obțin cât mai mult, dar trebuie să facem un raport între capitalul social, undeva la 2,5 miliarde lei, și ceea ce putem obține în condițiile în care energia nucleară nu este foarte simpatizată de către investitori. Știți ce s-a întâmplat în Japonia, la Fukushima, și asta a avut o consecință asupra investitorilor”, a spus Niță.

El a arătat că va fi convocată Adunarea Generală a Acționarilor și publicat prospectul de emisiune, întregul proces fiind estimat să dureze până în jurul datei de 10 iulie.

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern obținut săptămâna trecută de MEDIAFAX, acțiunile ar urma să fie împărțite în trei tranșe, similar ofertei de la Transgaz. Una va fi destinată investitorilor instituționali și salariații Nuclearelectrica, iar alte două destinate investitorilor de retail, în funcție de volumul subscrierilor, potrivit proiectului.

Înainte de listarea la Bursă, Nuclearelectrica va emite acțiuni noi, pentru majorarea capitalului cu 11,077%, din care 10% vor fi vândute la bursă, iar 1,077% vor putea fi cumpărate de Fondul Proprietatea, în baza dreptului de preferință.

Fondul Proprietatea deține în prezent 9,72% din acțiunile Nuclearelectrica, însă cel mai probabil nu va cumpăra acțiunile care îi revin la majorarea capitalului, având în vedere unele declarații din luna aprilie ale managerului FP, Greg Konieczny. În AGA de bilanț din luna aprilie, Konieczny le-a spus acționarilor că Fondul Proprietatea ar participa la ofertele pe care le va derula statul doar dacă va primi un discount foarte mare.

Dacă acțiunile ar fi fost vândute la prețul la care Fondul Proprietatea a evaluat participația sa la Nuclearelectrica, la finele lunii aprilie, valoarea ofertei pentru 10% din titlurile producătorului de energie ar fi fost de aproape 666 milioane lei (154 milioane euro).

Listarea Nuclearelectrica este intermediată de consorțiul format din firmele de brokeraj Swiss Capital și BT Securities.

Compania este sub autoritatea Ministerului Economiei, statul deținând 90,28% din acțiuni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...